1. Ce este Sindromul de Intestin Iritabil?
2. Care sunt simptomele Sindromului de Intestin Iritabil?
3. Care este cauza Sindromului de Intestin Iritabil?
4. Cum este diagnosticat Sindromul de Intestin Iritabil?
5. Cum se trateaza Sindromul de Intestin Iritabil?
6. Concluzii
1. Ce este Sindromul de Intestin Iritabil?
Avand o incidenta crescuta in randul populatiei, sindromul de Intestin Iritabil (S.I.I.) este o afectiune cronica functionala a colonului. Este numit "sindrom" intrucat nu este o boala propriu-zisa ci o tulburare care se manifesta printr-o serie de simptome, cum ar fi: crampe abdominale, balonare, diaree, constipatie sau alternanta diaree-constipatie.
In functie de regiunea geografica studiata, procentul de populatie diagnosticata cu S.I.I. variaza intr-un interval larg de la circa 6% in Canada la peste 45% in Brazilia sau Mexic. La nivel mondial, in medie o persoana adulta din cinci sufera de sindrom de intestin iritabil, ceea ce face ca acesta sa fie cea mai frecvent diagnosticata tulburare gastrointestinala. Cu toate acestea, sindromul de intestin iritabil este o afectiune despre care se vorbeste putin, in mare parte datorita faptului ca majoritatea simptomelor creeaza nu doar disconfort ci si sentimente de jena.
Majoritatea celor care sufera de S.I.I. ajung in timp sa-si controleze simptomele prin regim alimentar, managementul stresului si/sau medicatie. Pentru unii pacienti insa, sindromul de intestin iritabil poate avea manifestari extrem de severe, ducand la o scadere semnificativa a calitatii vietii. Pentru astfel de pacienti probleme majore sunt absenteismul de la munca sau alte angajamente sociale, incapacitatea de a calatori chiar si pe distante scurte, etc. Iata de ce, S.I.I. este o afectiune cu un cost nu doar personal ci si socio-economic semnificativ.
Din fericire, spre deosebire de afectiuni intestinale grave precum colita ulcerativa sau boala Crohn, sindromul de intestin iritabil nu creeaza inflamatie sau alte modificari la nivelul intestinului gros si nici nu creste riscul de aparitie a cancerului colorectal. Tinand cont ca atat sindromul de intestin iritabil cat si aceste afectiuni grave au adesea simptome comune, este imperativa vizita la medicul gastroenterolog pentru un diagnostic diferential.
Consultatia la medicul specialist pentru stabilirea diagnosticului corect, cat si monitorizarea periodica a sanatatii colonului mai ales dupa varsta de 45 de ani inclusiv prin intermediul colonoscopiei reprezinta o forma eficienta de profilaxie.
sus
2. Care sunt simptomele Sindromului de Intestin Iritabil?
Cele mai des intalnite simptome ale sindromului de intestin iritabil sunt:
- crampe abdominale
- senzatia de prea-plin
- flatulenta (gaze)
- diaree sau constipatie (uneori alternanta intre diaree si constipatie)
- mucus prezent in scaun
Peretii intestinului gros contin fibre musculare care in mod normal se contracta ritmic ajutand astfel ca alimentele digerate sa avanseze catre rect. La persoanele suferind de sindrom de intestin iritabil aceste contractii pot fi mai puternice si de mai lunga durata decat in mod normal, asa incat alimentele sunt fortate sa treaca prin intestin mai rapid, digestia este astfel incompleta si se formeaza gaze, balonare (adeseori dureroasa) si diaree. In alte cazuri insa, se intampla exact invers: contractiile musculare sunt mai lente, alimentele avanseaza mai incet rezultand astfel constipatia.
Acestor manifestari li se adauga in unele cauze si simptome ce nu tin de tubul digestiv, precum: cefaleea (durerea de cap), dureri de spate, oboseala, anxietatea, depresia, tulburari de somn sau tulburari urinare. In cazul femeilor simptomele devin mai numeroase si mai severe in timpul menstrei.
Simptomele intestinului iritabil difera semnificativ de la un pacient la altul, si uneori chiar si in cazul aceluiasi pacient in diferite perioade de timp. Pentru majoritatea pacientilor, S.I.I. este o afectiune cronica, care in anumite perioade are manifestari mai severe, iar alteori simptomele se amelioreaza sau chiar dispar complet.
Medicii folosesc o serie de criterii pentru a diagnostica diferential sindromul de intestin iritabil fata de alte afectiuni intestinale, insa este important de retinut faptul ca simptomele sindromului de intestin iritabil sunt adesea comune cu simptomele altor afectiuni, unele grave, astfel incat este bine ca persoana care prezinta aceste simptome sa beneficieze de un consult medical de specialitate.
sus
3. Care este cauza Sindromului de Intestin Iritabil?
Nu exista un consens in privinta cauzei exacte a sindromului de intestin iritabil. Factorii care influenteaza simptomele S.I.I. includ:
- aspecte legate de nutritie, inclusiv alergiile sau intoleranta fata de anumite alimente;
- hiper-excitabilitatea terminatiilor nervoase la nivelul intestinului gros;
- stres fizic si emotional;
- excesul de antibiotice;
- infectii gastrointestinale;
- absorbtia defectuoasa de acizi biliari;
- frecventa si intensitatea exercitiului fizic;
- abuzul cronic de alcool;
- secretii si/sau peristaltism intestinal anormale;
- enterita acuta (precum diareea calatorului);
- dereglari hormonale (S.I.I. este mai frecvent in randul femeilor, iar simptomele devin mai severe in timpul menstrei).
Persoanele care sufera de sindrom de intestin iritabil reactioneaza puternic la stimuli care nu deranjeaza persoanele sanatoase. Dupa cum reiese din lista de mai sus, factorii declansatori ai simptomelor S.I.I. sunt foarte diversi.
De asemenea, in anumite cazuri S.I.I. survine in urma unei infectii gastrointestinale. Studiile au relevat faptul ca unii pacientii care au suferit de gastroenterita pot dezvolta ulterior S.I.I. numit in acest caz si sindrom de intestin iritabil post-infectios.
sus
4. Cum este diagnosticat Sindromul de Intestin Iritabil?
Intrucat sindromul de intestin iritabil prezinta simptome atat de variate, nu exista teste sau examene specifice pentru a diagnostica aceasta afectiune. Procesul de diagnostic al S.I.I. se face prin eliminare si presupune excluderea altor boli cunoscute care pot da simptome similare cu S.I.I.
In mod obisnuit, medicul specialist va parcurge urmatoarele etape pentru stabilirea diagnosticului:
a) Istoricul medical: Medicul parcurge istoricul medical al pacientului, natura si frecventa simptomelor, acordand o atentie deosebita eventualelor "semnale de alarma" care pot indica prezenta unor afectiuni grave. Aceste "semnale de alarma" includ: scaderea in greutate, eliminarea de sange in fecale, anemie, febra, vomitatul repetat, recurenta simptomelor S.I.I. dupa varsta de 50 de ani sau istoric familial de cancer de colon sau boli inflamatorii intestinale.
b) Examenul fizic
c) Investigatii clinice: Pentru a exclude diagnosticul altor afectiuni decat S.I.I. medicul poate recomanda investigatii de rutina precum analize sangvine sau analiza materiilor fecale. O metoda eficace de diagnostic este colonoscopia, procedura ce permite medicului sa observe interiorul intestinului gros cu ajutorul unui tub subtire si flexibil, prevazut cu o camera video ce poate prelua imagini. Prin colonoscopie se poate observa in cel mai mic detaliu aspectul colonului, eventualele modificari sau formatiuni prezente, se pot recolta probe (biopsie) pentru a fi apoi analizate in laborator, iar medicul poate chiar extirpa anumite tipuri de tumori descoperite in timpul investigatiei. Examenul colonoscopic nu necesita internarea pacientului si dureaza de regula aproximativ de 30 de minute.
Daca toate rezultatele testelor efectuate sunt negative, cu alte cuvinte au fost excluse alte afectiuni intestinale posibile, medicul va pune diagnosticul de sindrom de intestin iritabil prin aplicarea unor criterii diagnostice (criteriile Rome) care iau in consideratie natura, durata si frecventa simptomelor pe care le prezinta pacientul.
sus
5. Cum se trateaza Sindromul de Intestin Iritabil?
Desi incidenta S.I.I. in randul populatiei este crescuta, realitatea este ca majoritatea pacientilor fie nu se prezinta la medicul specialist sau ajung la acesta mult timp dupa debutul simptomelor. Aproximativ 70% din persoanele care prezinta simptome asociate S.I.I. nu beneficiaza de ingrjiri medicale sau tratament administrat de medicul gastroenterolog.
Intrucat cauzele sindromului de intestin iritabil nu sunt bine intelese, tratamentul urmareste ameliorarea simptomelor acestei afectiuni. In majoritatea cazurilor, pacientii ajung sa-si tina sub control simptomele usoare ale S.I.I. printr-o combinatie de nutritie adecvata, management al stresului si medicatie.
Masurile de tratament/preventie pe care le poate recomanda medicul includ:
- eliminarea anumitor alimente "problema" precum: alimentele grase si prajite, lactatele, ciocolata, alcoolul, bauturile ce contin cofeina sau bauturile carbogazoase;
- consum adecvat de apa pentru ameliorarea constipatiei sau rehidratarea organismului in caz de diaree;
- cresterea treptata a aportului de fibre din alimente sau prin suplimente nutritionale in cazul pacientilor care nu prezinta diaree;
- evitarea meselor copioase si neregulate;
- refacerea florei intestinale prin aport de probiotice (micro-organisme benefice ce populeaza in mod natural colonul);
- managementul stresului prin odihna, exercitiu fizic moderat, meditatie si/sau consiliere;
- medicamente de sinteza care variaza functie de natura simptomelor fiecarui pacient si care se iau la recomandarea si sub supravegherea medicului.
sus
6. Concluzii
a) Sindromul de intestin iritabil (S.I.I.) este o tulburare de functionare a intestinului gros frecvent intalnita;
b) Simptomele difera de la un pacient la altul si includ: crampe abdominale, balonare, gaze, diaree, constipatie sau alternanta diaree-constipatie;
c) Cauzele nu sunt bine intelese insa factorii declansatori ai S.I.I. includ aspecte nutritionale, stres, infectii gastrointestinale, dereglari hormonale, hipersenzitivitate neurologica, etc;
d) Diagnosticul S.I.I. se face prin excluderea altor afectiuni intestinale cunoscute. O investigatie deosebit de utila este colonoscopia care permite vizualizarea in detaliu a intestinului gros.
e) Tratamentul S.I.I. include o combinatie de regim alimentar, management al stresului si medicatie;
f) Sindromul de intestin iritabil poate fi o capcana periculoasa, mai ales la varste de peste 50 de ani, pentru ca, in spatele simptomelor unei stari anormale, se pot ascunde boli grave, cum ar fi cancerul de colon. Un consult de specialitate la medicul gastroenterolog poate salva viata dumneavoastra sau a unei persoane dragi.
sus
|