Enterocolita | Toxiinfectia Alimentara | Intoxicatia Alimentara | Diareea calatorului
Colonoscopia previne cancerul de colon si rect
Alexdor Medical - Ecografie 4D Doppler color, Endoscopie digestiva superioara, Colonoscopie, Medicina muncii, Medicina familie
 

Enterocolita
 
Toxiinfectia Alimentara - Intoxicatia Alimentara


 

Materialul prezentat in continuare despre enterocolita a aparut sub forma unui articol semnat de Dr. Suciu Ioan Alexandru si publicat de revista Pharma Business in luna iunie 2009.
 
Articolul publicat de revista Pharma Business este disponibil in format PDF:
Articol Enterocolita (fisier 1,6 MB).

Articol despre Enterocolita
 
Articol dr. Suciu
 

 
     1.  Ce este si care sunt cauzele Enterocolitei?
 
     2.  Care sunt simptomele Enterocolitei?
 
     3.  Cum este diagnosticata Enterocolita?
 
     4.  Tratamentul si profilaxia Enterocolitei
 
     1.  Ce este si care sunt cauzele Enterocolitei?

  Enterocolita, o afectiune inflamatorie a mucoasei intestinului subtire si a colonului, redevine o problema de actualitate odata cu apropierea sezonului cald. Boala este frecventa, se intalneste la orice varsta, are etiologie diversa, iar ca arie de raspandire afecteaza indeosebi tarile si zonele geografice mai putin dezvoltate, fiind favorizata de factori socio-economici precum igiena individuala si colectiva precara.

  Factorii declansatori ai enterocolitei sunt diversi, astfel putem distinge etiologie:

  • infectioasa: cauzata de o bacterie, virus, ciuperca sau de un parazit;
  • chimica: substante chimice ingerate precum metale grele sau fosfor, precum si diverse medicamente: antibiotice, laxative sau anumite antiinflamatoare;
  • toxica: datorata substantelor toxice din alimente precum alcaloizii din ciuperci, dar si diverselor enterotoxine microbiene;
  • fizica: declansata de ingerarea de alimente care sunt greu tolerate de organism din punct de vedere al temperaturii acestora, concentratiei sau gustului. De asemenea, poate fi cauzata prin iradierea accidentala sau in scop terapeutic a abdomenului;
  • auto-imuna: boala lui Crohn, rectocolita ulcero-hemoragica, etc;
  • necunoscuta: aproximativ 25% din cazurile de enterocolita au etiologie nedeterminata.

  De departe cele mai frecvent intalnite cazuri sunt datorate enterocolitei infectioase, unde in functie de natura agentului patogen exista:

  • infectie bacteriana: poate fi cauzata de o bacterie care distruge mucoasa intestinala (Shigella, Salmonella, Yersinia, Campylobacter, etc) sau de o bacterie care produce o toxina responsabila de o hipersecretie hidroelectrolitica (Staphylococcus aureus, Escherichia Coli, Vibrio Cholerae, etc). in cazul pacientilor imunodeprimati, tuberculoza digestiva reprezinta o cauza relativ frecventa a enterocolitei infectioase.
  • infectie virala: cel mai frecvent prin rotavirus care afecteaza indeosebi copiii. Infectiile cu citomegalovirus in randul pacientilor imunodeprimati pot fi complicate de leziuni ischemice la nivelul colonului si rectului cu evolutie posibila spre megacolon toxic.
  • infectie parazitara: Giardia lamblia, Blastocystis homnis, Balantidium coli, etc. Parazitozele frecvente sunt amibiaza, in timp ce persoanele imunodeprimate pot fi subiectii unor infestari intestinale grave precum criptosporidioza sau anguililoza.
  • infectie fungica: candidoza este adesea o consecinta a dismicrobismului datorat administrarii indelungate de antibiotice.

  Transmiterea microorganismelor se face pe cale fecal-orala, acestea fiind introduse in organism odata cu apa si alimentele contaminate (care pot contine si toxine microbiene) sau prin incorecta igienizare a mainilor sau tacamurilor. De asemenea, transmiterea agentilor infectiosi se poate face si direct intre indivizi, sau prin intermediul vectorilor cunoscuti (rozatoare, gandaci, muste).

  Animalele de ferma pot fi purtatori asimptomatici ai bacteriilor enumerate anterior, bovinele spre exemplu constituie rezervoare primare ale unei tulpini agresive de Escherichia Coli (tip O157:H7). Aceste bacterii sunt eliminate in fecale, iar prin folosirea excrementelor animale ca fertilizator organic se contamineaza diverse culturi vegetale. Cateva din produsele alimentare susceptibile la contaminarea cu bacterii sunt carnea (incorect preparata termic), laptele nefiert, verdeturile si sucurile de fructe nepasteurizate.

  Factorii de risc implicati in aparitia enterocolitei sunt:

  • varsta mica: in primele luni de viata sistemul imunitar al sugarului este inca incomplet dezvoltat iar imunitatea dobandita este precara. Totodata sugarul si copilul mic au o rata crescuta de expunere la germeni (prin tendinta de a duce obiectele la gura);
  • tratamentul prelungit cu antibiotice modifica flora intestinala, favorizand inmultirea bacteriilor patogene in detrimentul probioticelor (dismicrobism);
  • alimentatia necorespunzatoare: fie datorita consumului de alimente necorespunzator preparate, sau prin alimentatie dezechilibrata care poate afecta flora intestinala;
  • imunodepresie ca urmare a unor afectiuni (SIDA), a medicatiei chimioterapeutice sau imuno-supresoare, sau ca urmare a unui stil de viata nesanogen (stres, odihna insuficienta, etc);
  • viata/munca in mediu insalubru precum si nerespectarea normelor de igiena individuala si colectiva;
  • frecventarea unor colectivitati unde riscul de transmitere pe orizontala a agentilor infectiosi este marit.

  Antibioticele, indeosebi cele cu spectru larg de activitate precum cefalosporinele, au un impact puternic asupra florei intestinale reducand semnificativ populatia de bacterii probiotice. Prin urmare, bacteriile patogene care supravietuiesc au o competitie redusa pentru spatiu si hrana si se pot inmulti exagerat, producand manifestarile tipice ale enterocolitei infectioase. Dezechilibrul florei intestinale initiat de administrarea de antibiotice se perpetueaza in timp, astfel incat simptomele pot aparea chiar si la 1-2 luni de la medicatie. Desi exista o corespondenta intre doza/durata medicatiei si probabilitatea aparitiei enterocolitei, aceasta se poate declansa chiar si dupa folosirea unei singure doze de antibiotic. De asemenea, utilizarea inhibitorilor de pompa de protoni (Omeprazole) si in general toate medicamentele cu efect anticolinergic care incetinesc peristaltismul si cresc timpul de tranzit al continutului intestinal, duc la retentia enterotoxinelor microbiene si exacerbeaza efectul antibioticelor.

  Sezonul cald este asociat cu frecventa mult crescuta a cazurilor de enterocolita acuta. Temperatura ridicata din aceasta perioada asigura alterarea mult mai rapida a alimentelor prin dezvoltarea accelerata a germenilor si sinteza sporita de enterotoxine de catre acestia. De asemenea, temperatura ridicata favorizeaza degradarea chimica a alimentelor prin procese de peroxidare, rancezire, fermentare, etc compusii rezultati avand un grad ridicat de toxicitate. Daca luam in calcul si faptul ca in timpul concediilor din anotimpul cald alimentatia provine frecvent din surse mai putin sigure, obtinem o combinatie de posibili factori declansatori ai enterocolitei care se potenteaza reciproc.

  Enterocolita acuta este frecvent intalnita la persoanele care calatoresc, in acest caz afectiunea fiind cunoscuta drept "diareea calatorului". Infectarea persoanei se face in modul descris anterior, prin ingerarea de alimente sau apa contaminate, etc. De asemenea, in acest caz diareea poate fi cauzata si de afectarea florei intestinale ca urmare a schimbarii regimului alimentar in favoarea consumului unor preparate sau condimente specifice zonei vizitate.

sus      

     2.  Care sunt simptomele Enterocolitei?

  Enterocolita are de regula debut subit, la scurt timp dupa consumarea alimentelor contaminate sau dupa ingerarea substantei toxice. Tabloul clinic al bolii se caracterizeaza prin scaune numeroase (de la 2-3 scaune in perioadele linistite pana la 15-20 scaune in 24 ore in episoadele severe), care pot prezenta elemente patologice de tip mucus, puroi sau sange. Frecventa mare a scaunelor poate favoriza si aparitia senzatiei de arsura in zona anala precum si a eritemului fesier.

  Diareea poate fi insotita sau nu de greata, anorexie, varsaturi, dureri abdominale pana la colici, balonari, zgomote hidro-aerice, eliberarea de gaze urat mirositoare, intoleranta la lactoza si alterarea starii generale. Febra si frisoanele completeaza frecvent acest tablou clinic, iar in cazurile grave se remarca fenomene de colaps periferic cu transpiratie, racire a extremitatilor, puls mic, cianoza, hipotensiune. Pacientul este puternic deshidratat, acuza sete intensa, oligurie, are tegumente uscate, tendinta de lesin.

  In enterocolita infectioasa, mucoasa intestinala este afectata fie prin distrugerea enterocitelor direct de catre agentul patogen sau prin actiunea enterotoxinelor secretate de bacterii care cresc permeabilitatea mucoasei fata de ionii clorura rezultand o diaree secretorie la cateva ore dupa ingerarea toxinei. Ca urmare, simptomatologia generala a enterocolitei este data fie de diseminarea agentului infectios ori a enterotoxinelor acestuia in organism, fie de pierderile considerabile de apa si electroliti, consecinta diareei si a varsaturilor.

  Complicatiile enterocolitelor acute sunt deshidratarea, iar pe termen lung malnutritia. Riscul de deshidratare este mult mai mare la copii si indeosebi la sugar decat la alte varste, intrucat sugarul are o suprafata corporala mai mare raportata la greutate, pierderea de lichide fiind mai mare si mai rapida, sugarul are totodata un metabolism mai rapid cu necesar crescut de apa in timp ce rinichii acestuia fiind incomplet maturizati nu conserva la fel de eficient apa ca rinichiul adult.

  Riscul de malnutritie apare in cazul enterocolitelor recurente, fiind determinat atat de dietele restrictive, de apetitul diminuat datorat senzatiei de greata, cat si de malabsorbtia intestinala care apare ca urmare a diverselor simptome clinice precum inflamarea mucoasei intestinale, accelerarea tranzitului intestinal, digestia incompleta a alimentelor, activitatea enzimatica deficitara, etc.

sus      

     3.  Cum este diagnosticata Enterocolita?

  Diagnosticarea enterocolitei se face printr-o corelatie intre istoricul bolii, varsta pacientului, anotimp si examenele clinice si paraclinice. Istoricul medical personal al pacientului este relevant atat din considerente de igiena publica cat si pentru diagnosticarea diferentiala a factorului declansator. in timpul examenului fizic, medicul va evalua printre altele aspectul pielii si interiorul cavitatii bucale (pentru eventuale manifestari ale deshidratarii, prezenta iritatiilor, etc), abdomenul (senzatie dureroasa la palpare, marimea splinei, etc). Daca pacientul acuza greata si vomitisme, este probabil ca infectia sa fie localizata la nivelul intestinului subtire, in timp ce febra si durerea la palparea abdomenului fac mai probabil un diagnostic de dizenterie, iar splina marita si prezenta iritatiilor pe tegumente sugereaza febra tifoida.

  In majoritatea cazurilor usoare de enterocolita, identificarea exacta a agentului patogen nu este critica intrucat evolutia afectiunii este auto-limitanta, insa examenul coprologic si analizele de sange se impun in cazul pacientilor care prezinta simptomatologie mai severa.

  O metoda eficace de diagnostic este colonoscopia, procedura prin care se determina localizarea si aspectul eventualelor modificari ale mucoasei intestinului gros. Colonoscopia permite prelevarea de biopsii care apoi sunt analizate pentru a detecta natura leziunilor inflamatorii. Un avantaj aditional al examenului colonoscopic, indeosebi in cazul pacientilor trecuti de 40 de ani, il reprezinta screeningul polipilor colonici si al eventualelor formatiuni maligne colorectale care pot fi mascate de simptomele enterocolitei.

sus      

     4.  Tratamentul si profilaxia Enterocolitei

  In functie de severitatea simptomelor, tratamentul poate fi numai dietetic sau si medicamentos, in timp ce enterocolitele acute cu modificarea starii generale, cu deshidratare severa, trebuie spitalizate in vederea reechilibrarii hidroelectrolitice rapide si a prevenirii complicatiilor.

  • se urmareste in primul rand rehidratarea organismului care se poate face fie pe cale orala sau parenterala in special in cazul copiilor care refuza aportul oral. Se pot folosi solutii de electroliti sau ceaiuri bogate in polifenoli (taninuri din plante precum menta sau afinele) care ajuta si la controlul diareei;
  • dupa recuperarea pierderilor hidroelectrolitice se incepe realimentarea, dieta fiind imbogatita treptat cu supe de zarzavat strecurate, orez fiert, branza de vaci proaspata, carne slaba fiarta sau gratar. Se evita laptele, fructele, leguminoasele, conservele, mezelurile, condimentele, prajelile si afumaturile.
  • administrarea de preparate probiotice este benefica in refacerea florei intestinale, existand totodata studii care atesta efectul pozitiv al Saccharomyces boulardii in controlul diareei si ameliorarea simptomelor "diareei calatorului".
  • tratamentul medicamentos poate include administrare de antidiareice, antivomitive, antispastice. Tratamentul cu antibiotice este indicat cand coprocultura releva etiologia bacteriana sau cand tabloul clinic si epidemiologic este sugestiv pentru o diaree acuta bacteriana.
  • utilizarea necorespunzatoare a medicatiei poate duce la efecte inverse celor scontate. Astfel administrarea de antidiareice poate impiedica eliminarea completa a microorganismelor si a enterotoxinelor din intestine, in timp ce antibioticele pot distruge flora intestinala probiotica, favorizand totodata selectarea tulpinilor rezistente de bacterii patogene.

  Enterocolita este o afectiune care poate fi in mare masura prevenita prin respectarea normelor de igiena individuala si colectiva. Acestea includ igienizarea corespunzatoare a alimentelor, mainilor si tacamurilor, evitarea consumului de apa si alimente din surse nesigure, a alimentelor vechi sau alterate, prepararea si pastrarea corespunzatoare a alimentelor, evitarea abuzului de antibiotice, salubrizarea surselor de apa.

sus      

Va multumim ca ati ales clinica Alexdor Medical pentru a avea grija de sanatatea dumneavoastra.